Era septembrie si nu puteam sa ma despart de o iubire nociva de vara… Vara mea nu voia sa plece, toamna nu avea loc in viata mea si totusi despartirea trebuia sa aiba loc. Asa este natural, firesc.
In mintea mea stiam ca nu este bine, ca va veni momentul in care toamna va veni in viata mea, cand vara va pleca, cand iubirea nu va mai purta flori parfumate in par. Era greu, dar parca vara asta a fost cea mea frumoasa si toamna asta, sigur, este cea mai grea. Toamna, vroiam sa fie vara mereu.
In inima mea inca mai ardea flacara iubirii de o vara. In inima mea toamna nu-si avea locul. In inima mea se dadea o lupta. In inima mea iubirea parca nu mai avea loc. Din inima mea iubirea vroia sa plece. Inima mea vroia sa se desparta de iubire si de suferinta. Caci ce este iubire este si suferinta. In inima mea nu mai este loc. Inima mea este satula de dezamagire.
Inima mea nu mai vrea. Inima mea se multumeste cu putin si bun. Inima mea vrea doar cafea dimineata si un pic de soare. Doar un pic de soare. Atat vrea inima mea.
Sufletul meu vrea pace. Vrea liniste si atat. Atat vrea sufletul meu
