"Statea pe o banca, pierduta in amintiri,
Crezand in doi ochi verzi, si false iubiri
Era lipsita de personalitate,
Caci doar asa credea ea ca se poate.
Dar a rabufnit dintr-o data,
Transformandu-se in ceva ce nu vroia sa fie vreodata.
Mergand pe drumul vietii. s-a pierdut pe ea.
Nu mai stia nici cine era,
S-a gasit intr-un final, doar un schelet cu un vis maret.
Si singurul lucru la care se pricepea,
Sa ii impinga pe toti de langa ea.
Nu cerea ajutor, ea singura se proteja.
Se ferea de oameni, ca nu ii mai suporta.
Dar dand ochi in ochi cu fericirea,
Nu stia daca sa o accepte, sau sa plece
Caci din departare sufletul petrece
Dar de aproape o lasa rece"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu